Modalități de sprijinire financiară a producției spectacolului “Cînd timpul stă pe loc” de Donald Margulies, cu Mihaela Sirbu, Serban Pavlu, Claudiu Istodor și Diana Roman, traducerea și regia: Bogdan Budeș
La Teatrul de Artă București.
Minimum 10 € (prieten producător)
• 1 loc la premiera oficială
• menționarea numelui în materialul video de promovare
• menționarea numelui pe panoul de premieră “Producția acestui spectacol a fost posibilă cu sprijinul:”
• participarea la petrecerea organizată după premieră
Minimum 20 € (prieten-bun producător)
• 2 locuri la premiera oficială
• meționarea numelui în materialul video de promovare
• menționarea numelui pe panoul de premieră “Producția acestui spectacol a fost posibilă cu sprijinul:”
• participarea la petrecerea organizată după premieră
Minimum 40 € (prieten-drag producător)
• 4 locuri la premiera oficială cu posibilitatea alegerii locurilor în sală
• menționarea numelui în materialul video de promovare
• menționarea numelui pe panoul de premieră “Producția acestui spectacol a fost posibilă cu sprijinul:”
• participarea la petrecerea organizată după premieră
• participarea la una dintre repetițiile generale
• 2 locuri la una din reprezentațiile următoare pentru a fi oferite cadou unui prieten sau prietene cu o ocazie la alegere (zi de naștere, onomastică etc.)
Minimum 50 € (prieten-de-nădejde producător)
• 6 locuri la premiera oficială cu posibilitatea alegerii locurilor în sală
• menționarea numelui în materialul video de promovare
• participarea la petrecerea organizată după premieră
• menționarea numelui pe panoul de premieră “Producția acestui spectacol a fost posibilă cu sprijinul:”
• participarea la una dintre repetițiile generale
• 4 locuri la una din reprezentațiile următoare pentru a fi oferite cadou unor prieteni sau prietene cu o ocazie la alegere zi de naștere, onomastică etc.
Contribuțiile vor fi virate într-unul din următoarele conturi, la alegere, cu mențiunea “PRODUCȚIE SPECTACOL TEATRU”:
CONT LEI (Deschis la Banca Raiffeisen)
RO40 RZBR 0000 0600 0662 0214
Titular cont: BOGDAN BUDEȘ
sau
CONT EURO (Deschis la Banca Raiffeisen)
RO56 RZBR 0000 0600 1492 7976
Titular cont: BOGDAN BUDEȘ
COD SWIFT: RZBR ROBU
“Când timpul stă pe loc” (Time Stands Still) este o piesă de teatru a cărei acțiune se petrece în Williamsburg (Brooklyn), New York. Acțiunea este centrată pe două cupluri: Sarah Goodwin (Mihaela Sirbu) și James Dodd (Serban Pavlu), pe de o parte, și Richard Ehrlich (Claudiu Istodor) și Mandy Bloom (Diana Roman), pe de altă parte. Sarah, fotoreporter de război, și James, scriitor și jurnalist, întorși din Irak, încearcă să se readapteze vieții civile. Sarah a fost de curînd externată din spital după ce a supraviețuit exploziei unei mine pe un drum din Irak. Pentru Sarah este greu nu numai să se (re)obișnuiască cu noua sa viață schimbată de rănile provocate în explozie, dar și să reia viața domestică pe care o lăsase în urmă când plecase în Orientul Mijlociu. În vreme ce James este mulțumit să scrie acasă și să se uite la filme, sufletul Sarei a rămas în Irak. Richard este un prieten apropiat al lui James și Sarah fiind, totodată, editorul lor la revistă. De curînd, a început să aibă o relație cu o femeie mult mai tînără decît el, Mandy. Ea lucrează ca organizator de evenimente, o profesie aparent lipsită de importanță după ce ai trecut prin ororile războiului; tinerețea și lipsa ei de experiență par insuportabile pentru Sarah și James. Pe parcursul piesei, relațiile în interiorul celor două cupluri evoluează și asistăm la răsturnări neașteptate de situație: în cuplul aparent solid (sunt împreună de nouă ani) format de Sarah și James intervine o fisură datorată unei întîmplări petrecute pe front, și care duce în cele din urmă la separare, în vreme ce în cuplul aparent fragil dintre Richard și Mandy (sunt împreună de nici patru luni), apariția unui copil îi apropie și mai mult.
“Când timpul stă pe loc” este, mai presus de orice, o poveste de dragoste pe fundalul vremurilor pe care le trăim.
ARGUMENT
De ce aș finanța producerea unui spectacol de teatru?
Nu e suficient să cumpăr bilet?
Din păcate, nu, nu e suficient.
Prețul biletului nu acoperă niciodată costurile de producție ale unui spectacol (drepturi de autor externe, costume, decor, recuzită, drepturi pe muzică etc.). Nu am pomenit nimic despre onorariile interne: traducere, regie, scenografie, plata perioadei de repetiții. Ca să nu mai spun de costurile de întreținere a spațiului.
În momentul în care cumpărați un bilet la un spectacol de teatru produs de un teatru național sau de un teatru municipal, trebuie să știți că acel spectacol nu ar fi fost produs NICIODATĂ din suma biletelor vîndute. NICIUN teatru din lume nu produce spectacole autofinanțate din bilete: teatrele naționale sunt finanțate din bugetul ministerelor culturii, teatrele municipale, din bugetele administrațiilor locale. Și este bine că e așa. Nu discut aici calitatea spectacolelor, ci doar imposibilitatea de a produce un spectacol din biletele vîndute. Producția unui spectacol PRECEDE vînzarea biletelor.
Calitatea vizuală și tehnică a unui spectacol depinde de bugetul de producție. Sunt texte care pot fi montate cu ajutorul unei mese, a două scaune și al unei draperii, ba chiar pe scena goală, și texte care, montate astfel, sfîrșesc în a fi spectacole sărace vizual, plictisitoare, genul de la care fugi blestemînd teatrul și jurîndu-ți că nu vei mai călca vreodată într-un astfel de loc. Minimalismul nu trebuie să fie o soluție dictată de sărăcie, ci o alegere estetică deliberată.
Sistemul teatral de pe Broadway funcționează doar pe Broadway și nu va funcționa nicăieri în altă parte, așa cum Star Wars – realitatea o dovedește – nu a fost, nu este și nu va fi posibil decît în sistemul cinematografic al Hollywood-ului. Din păcate sau din fericire…
În Statele Unite există companii teatrale înființate de actori sau dramaturgi celebri (John Malkovich, Kevin Spacey, David Mamet), dar costurile de întreținere și cele de producție sunt acoperite ba de cîte un sponsor care înțelege importanța ASOCIERII PREMIUM cu arta teatrului, ba de cîte un milionar anonim care are o înțelegere profundă a GENEROZITĂȚII.
Ce are de făcut un grup de oameni de teatru din România, grup care vrea să producă în regim independent de stat un spectacol?
a) să aplice la AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) și/sau la ARCUB (valabil doar pentru București)
b) să solicite sponsorizări de la companii private
c) să pună un preț uriaș biletului și să “pre-vîndă” spectacolul
Dacă varianta a) are uneori o finalitate fericită, nu toate spectacolele ajung să fie finanțate. E un fapt. Criteriile de eligibilitate sunt de multe ori nedrepte cu spectacole care doresc doar să “încînte” spectatorul fără să-și propună “valorizări ale patrimoniului imaterial” sau “strategii de mobilitate culturală”. Pe de altă parte, companiile private din România – realitatea ne-o dovedește – preferă să sponsorizeze (să cumpere publicitate, mă rog) emisiuni de televiziune cu impact masiv, chiar dacă prețul impactului se măsoară în cantitatea de ceară din urechile vreunei “vedete” de moment. Varianta c) iese din discuție: e sinucidere curată. În acest moment, din păcate, nu există la noi în țară oameni antrenați să facă acest lucru (presupunînd că artiștii au de făcut un spectacol).
Din fericire, există încă o soluție tot mai folosită în lume: finanțarea unui proiect prin contribuțiile personale ale unor persoane fizice – crowdfunding-ul. Astfel, ajungem iar la întrebarea din capul textului: “De ce aș finanța producerea unui spectacol de teatru?”
Să fiu sincer, nu știu de ce ați face-o fiecare din voi. Știu ce m-ar face pe mine să dau bani pentru o producție teatrală: SATISFACȚIA că spectacolul a fost făcut posibil și datorită mie combinată cu PLĂCEREA că și alții se BUCURĂ de rezultatul contribuției mele. E puțin lucru? Pentru mine, ca regizor și traducător de teatru, emoțiile – în sensul înalt al cuvîntului – sunt expresia desăvîrșită a ființei umane. De aceea, satisfacția de a face un spectacol de teatru posibil și plăcerea spectatorilor sunt, oricît ar suna de bombastic, bucuria supremă.